absolvent - explicat in DEX

absolvent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis.

absolvent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
absolvént, -ă s.m. f. cel care a absolvit o formă de învățământ. (< germ. Absolvent, lat. absolvens)

absolvent (Dicționar de neologisme, 1986)
ABSOLVÉNT, -Ă s.m. și f. Cel care a absolvit o formă de învățământ. [< germ. Absolvent, cf. lat. absolvens].

absolvent (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
absolvent, -ă, absolvenți, -te s. m., s. f. infractor cu o singură condamnare la activ

absolvent (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu anumit de învățământ. – Germ. Absolvent (lat. lit. absolvens, -ntis).

absolvent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*absolvént, -ă adj. și s. (lat. absólvens, -éntis. V. solvent). Care a absolvat [!] o școală: absolvent în teologie (Pe la 1848 se zicea teolog absolut!).

absolvent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
absolvént s. m., pl. absolvénți

absolvent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
absolvent m. cel ce a terminat cursul unei școli fără a lua diploma: absolvent al conservatorului.

absolvent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. — Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis.