absenta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ABSENTÁ, absentez, vb. I.
Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din
fr. (s')absenter, lat. absentare.absenta (Marele dicționar de neologisme, 2000)absentá vb.
I. intr. a lipsi, a fi absent.
II. refl. a se îndepărta, a se separa de sine. (< fr.
absenter, lat.
absentare)
absenta (Dicționar de neologisme, 1986)ABSENTÁ vb. I. intr. A lipsi de undeva (unde trebuia să fie). [P.i.
-tez. / < fr.
absenter, cf. lat.
absentare].
absenta (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ABSENTÁ, absentez, vb. I.
Intranz. A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească). –
Fr. (s')absenter (
lat. lit. absentare).
absenta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)absentá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
absenteázăabsentà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)absentà v. a lipsi, a face absențe.
absenta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ABSENTÁ, absentez, vb. I.
Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. — Din
fr. (s')absenter, lat. absentare.