aberant - explicat in DEX

aberant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
aberánt, -ă adj. 1. care se abate de la o normă. 2. contrar logicii, bunului-simț; (p. ext.) absurd. (< fr. aberrant, lat. aberrans)

aberant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis.

aberant (Dicționar de neologisme, 1986)
ABERÁNT, -Ă adj. Care se îndepărtează, se abate de la o normă; denaturat; greșit. V. absurd. [Cf. fr. aberrant, lat. aberrans].

aberant (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal; greșit, denaturat. Forme gramaticale aberante. – Fr. aberrant (lat. lit. aberrans, -ntis).

aberant
aberánt, -ă adj. 1 Care se abate de la tipul normal sau corect; care constituie o aberație. Comportament aberant. 2 Care este contrar logicii, bunului-simț; eronat. Un proiect aberant. • pl. -ți, -te. /<fr. aberrant, it. aberrante. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)

aberant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aberánt adj. m., pl. aberánți; f. aberántă, pl. aberánte

aberant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. — Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis.