aberație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect.
2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊
Aberație vizuală = astigmatism (
2).
Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui și faptului că lumina se propagă cu viteză finită.
3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din
fr. aberration, lat. aberratio.aberație (Marele dicționar de neologisme, 2000)aberáție s. f.
1. abatere de la normal sau corect; (
p. ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate. ♦ (
biol.) abatere de la tipul normal al speciei. ◊ ~
cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
2. (
fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic. ◊ ~
cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
3. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. (< fr.
aberration, lat.
aberratio)
aberație (Dicționar de neologisme, 1986)ABERÁȚIE s.f. 1. Abatere de la o normă etc.; deformare, denaturare; rătăcire. V.
absurditate.
2. Abatere de la tipul normal al speciei intervenită la unii indivizi, sub acțiunea condițiilor de mediu.
3. (
Fiz.) Deformație a unei imagini, produsă de un sistem optic. ♦
Aberație vizuală = astigmatism.
4. (
Astr.) Unghi format de direcția adevărată și de direcția aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. [Cf. fr.
aberration, lat.
aberratio <
aberrare – a se îndepărta].
aberație (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la normal.
2. Imagine deformată pe care o dă un sistem optic. ♢
Aberație vizuală = astigmatism (
2).
3. Ceea ce e inadmisibil, absurd; absurditate, nebunie. –
Fr. aberration (
lat. lit. aberratio, -onis).
aberație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ABERÁȚIE, aberații, s.f.
1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect.
2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊
Aberație vizuală = astigmatism.
Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui, în jurul axei proprii, și faptului că lumina se propagă cu viteză finită.
3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr.
aberration, lat.
aberratio.aberațieaberáție s.f. 1 Abatere de la ceea ce este normal sau corect.
2 (
fiz.) Refracția inegală a razelor de lumină care străbat o lentilă, având ca efect deformarea imaginii obiectului privit prin această lentilă. ◊
Aberație cromatică = descompunerea luminii și vizualizarea culorilor proprii fiecărei lungimi de undă în jurul unui obiect privit printr-o lentilă simplă, determinând formarea de irizații pe marginea imaginilor.
3 (
genet.)
Aberație cromozomială (sau
genetică) = abatere de la numărul sau de la structura normală a cromozomilor, care afectează baza ereditară în timpul diviziunii celulare, provocând mutații care dau naștere unor forme biologice noi.
4 (
psih.)
Aberație mentală = deviere parțială sau totală a activităților mentale față de normal.
5 (astron.) Unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
6 Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate.
Ceea ce spui tu e o aberație. • pl.
-ii. g.-d.
-iei. și (
înv.)
aberațiúne s.f. / <fr.
aberration, lat.
aberrātio, -ōnis <
aberrāre „a se abate; a se rătăci“. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
aberație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aberáție (-ți-e) s. f.,
art. aberáția (-ți-a), g.-d. art. aberáției; pl. aberáții, art. aberáțiile (-ți-i-)