proba (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROBÁ, probez, vb. I.
Tranz. 1. (Folosit și
absol.) A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare, pentru a vedea dacă este corespunzător unui scop, unor cerințe etc.; a încerca un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc.
2. A dovedi, a demonstra (cu probe), a pune în evidență. – Din
lat. probare.proba (Dicționar de neologisme, 1986)PROBÁ vb. I. tr. 1. A dovedi, a demonstra (cu probe).
2. A pune la probă; a încerca. [< lat.
probare].
proba (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROBÁ vb. tr. 1. a dovedi, a demonstra (cu probe). 2. a pune la probă; a încerca. (< lat.
probare)
proba (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)probá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
probeázăprobà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)probà v.
1. a dovedi;
2. a arăta, a pune în evidență:
aceasta probează un caracter statornic; 3. a pune la încercare.