hârcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÂRCĂ, hârci, s. f. 1. Craniu (de mort); țeastă.
2. Epitet depreciativ dat unei femei bătrâne, urâte și rele. – Din
ucr. hyrka.hârcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)hấrcă, hârce, s.f. –
1. Femeie bătrână, urâtă și rea.
2. Vechitură, hârb: „Hârcă de babă săraca, / Unde ți-e fata cea dragă?” (Antologie 1980: 285). Vezi și harcă. – Din ucr. hyrka (DEX); Formație regresivă de la hârcâi, cf. horcăi (DER).
hârcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hấrcă s. f.,
g.-d. art. hấrcii; pl. hârcihârcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hârcă f.
1. craniu;
2. fam. băborniță:
hârca dela bucătărie CR. [Origină necunoscută]. V.
babă.