zimbru - explicat in DEX

zimbru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZÍMBRU, zimbri, s. m. Animal sălbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blană deasă, pâsloasă, cu capul mare și lat, cu coarnele scurte, întoarse în afară, în față și în sus, cu greabănul înalt, cu gâtul și cu bărbia acoperite cu păr lung, care astăzi, aflat pe cale de dispariție, este ocrotit în rezervații naturale (Bison bonasus). – Din sl. zonbrŭ.

zimbru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982)
ZÍMBRU² s.m. (arbore, v. zâmbru) art. zímbrul; pl. zímbri, art. zímbrii

zimbru (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)
ZÍMBRU, zímbri, s.m. ~ ♦ (Impropriu) Cap de bour reprezentat pe vechea stemă a Moldovei.

zimbru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zímbru¹ (animal) s. m., art. zímbrul; pl. zímbri, art. zímbrii

zimbru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zímbru² (arbore) v. zímbru

zimbru (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZÍMBRU, zimbri, s. m. Animal sălbatic din familia bovinelor, cu capul scurt și lat, cu coarnele scurte, întoarse în sus, cu greabănul înalt, gâtul și bărbia acoperite cu păr lung; astăzi este pe cale de dispariție (dar odinioară a fost răspândit și în Carpați) (Bison europaeus). – Slav (v. sl. zonbrŭ).

zimbru (Dicționaru limbii românești, 1939)
zímbru și zî́mbru m. (vsl. zombrĭ, rut. pol. zubr. Cp. cu răspintie față de răspîntie). Un fel de bivol sălbatic (bison priscus) care maĭ trăĭa pin [!] Moldova în seculu 18 și al căruĭ cap (confundat cu al bouruluĭ) a fost luat Moldovenĭ și de Mecklemburghejĭ ca marcă a țăriĭ. Astăzĭ se maĭ află zimbri (saŭ poate bourĭ ?) la Altamira (Spania), în Périgord (Francia), în codru de la Bĭelovej (Lituania) și peste 600 în Caucaz pe foastele [!] moșiĭ ale mareluĭ duce Sergiŭ Mihailovicĭ. Îs foarte sălbaticĭ, evită prezența omuluĭ și se zice că-șĭ ucid puĭu dacă omu a pus mîna pe el. Se maĭ află în America de Nord un fel de zimbri numițĭ bizonĭ, care trăĭaŭ odinioară în turme, ĭar azĭ îs redușĭ la maĭ puțin de o mie.

zimbru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zimbru m. 1. Mold. bour: un cap de zimbru era vechea stemă a Moldovei; 2. (poetic) Moldova: peste munți într’a zimbrului domnie AL.; 3. fig. erou: zimbrii fioroși din codrii Rahovei AL. Ștefan cel mare, zimbru sombru și regal EM. [Slav. ZÕBRĬ].

zimbru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZÍMBRU¹, zimbri, s. m. Animal sălbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blană deasă, pâsloasă, cu capul mare și lat, cu coamele scurte, întoarse în afară, în față și în sus, cu greabănul înalt, cu gâtul și cu bărbia acoperite cu păr lung, răspândit în Carpați, iar astăzi ocrotit în rezervații naturale (Bison bonasus). — Din sl. zonbrŭ.

zimbru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZÍMBRU² s. m. v. zâmbru.