ziafet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZIAFÉT s. n. v. zaiafet.ziafet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ziafét (-turi), s. n. – Chef, ospăț, chiohan. –
Var. zai(a)fet. Mr. ziafete, megl. ziafet. Tc. (
arab.)
ziyafet (Roesler 592; Șeineanu, II, 389),
cf. ngr. ζιαφέτι,
alb.,
bg.,
sb. ziafet.ziafet (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZIAFÉT s. n. v. zaiafet.ziafet (Dicționaru limbii românești, 1939)ziafét n., pl.
urĭ și
e (exact
ziĭafet, d. turc. ar.
ziĭafet, ospitalitate).
Fam. Chef, ospăț cu mare veselie. – Și
zaĭafet. Vechĭ și
zaĭ-, zee-, zăe- și
zăfet.ziafet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ziafet n. petrecere cu ospețe:
după nuntă alte ziafeturi POP. [Turc. ZYIAFET, ospăț].
ziafet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZIAFÉT s. n. v. zaiafet.