zgău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZGĂU, zgăuri, s. n. (
Înv.)
1. Pântecele animalelor, în special pântecele femeii; uter, matrice, mitră.
2. Scobitură într-un organ al corpului omenesc.
3. Gaură. –
Et. nec.zgău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZGĂU, zgắuri, s. n. ~ (din
lat. căvum; cf. gaură +
s- care ar putea să fie expresiv sau din
lat. ex-; alb. zguië ar putea proveni din
rom.)
zgău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zgău (înv.) s. n., art.
zgắul; pl.
zgắurizgău (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZGĂU, zgăuri, s. n. (
Înv.)
1. Pântecele animalelor, în special pântecele femelei; uter, matrice, mitră.
2. Scobitură într-un organ al corpului omenesc.
3. Gaură.
zgău (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZGĂU, zgăuri, s. n. (
înv.)
1. Pântecele animalelor, în special pântecele femeii; uter, matrice, mitră.
2. Scobitură într-un organ al corpului omenesc.
3. Gaură. —
Et. nec.zgăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)zgăŭ n., pl.
urĭ (cp. cu
cav).
Ps. S. ș. a. Pîntece. Măruntaĭe.
Azĭ. Banat. Adîncătură în munțĭ.