zgâria - explicat in DEX

zgâria (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a râcâi. ◊ Expr. A zgâria pământul = a ara superficial. A zgâria hârtia = a scrie o literatură proastă. 2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgârie-brânză s. m. și f. invar. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos; zgârie-nori s. m. invar. = clădire înaltă cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber).

zgâria (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I. ~ (din lat. excoriāre = a stâlci în bătaie < corium; cf. it. scuoiato, prov. escoriatz; celelalte explicații par insuficiente: 1. < *zdâria < sl. sŭdrati = a rupe; 2. < lat. *excariāre < caries; 3. < lat. *excarmĩnare; 4. < lat. scabĩlāre, în loc de scabēre; 5. < germ. ant. skeran; 6. < lat. *scaberāre < scaber)

zgâria (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zgâriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zgấrii, 3 zgấrie (-ri-e), 1 pl. zgâriém; conj. prez. 3 să zgấrie; ger. zgâriínd (-ri-ind)

zgâria (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o rană ușoară pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. Mâța blândă zgârie rău, se spune despre oamenii fățarnici. ♦ A produce pe un obiect o rozătură, o julitură. ◊ Expr. A zgâria pământul = a ara superficial, la suprafață. A zgâria hârtia = a scrie (prost). 2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul; a ustura. – Lat. *scaberare (< scaber).

zgâria (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I. 1. Tranz, și refl. A(-și) face o rană ușoară pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a râcâi. Expr. A zgâria pământul = a ara superficial. A zgâria hârtia = a scrie literatură proastă. 2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgârie-brânză s. m. și f. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos; zgârie-nori s. m. = clădire foarte înaltă, cu un număr mare de etaje. [Pr.: ri-a] — Lat. *scaberare (< scaber).