zgâria (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A(-și) face o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. ♦
Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a râcâi. ◊
Expr. A zgâria pământul = a ara superficial.
A zgâria hârtia = a scrie o literatură proastă.
2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura.
3. Compuse:
zgârie-brânză s. m. și
f. invar. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos;
zgârie-nori s. m. invar. = clădire înaltă cu foarte multe etaje. [
Pr.:
ri-a] –
Lat. *
scaberare (<
scaber).
zgâria (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I. ~ (din
lat. excoriāre = a stâlci în bătaie <
corium; cf. it. scuoiato, prov. escoriatz; celelalte explicații par insuficiente:
1. <
*zdâria <
sl. sŭdrati = a rupe;
2. <
lat. *excariāre <
caries; 3. <
lat. *excarmĩnare; 4. <
lat. scabĩlāre, în loc de
scabēre; 5. <
germ. ant.
skeran; 6. <
lat. *scaberāre <
scaber)
zgâria (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zgâriá (a ~) (-ri-a) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. zgấrii, 3
zgấrie (-ri-e), 1
pl. zgâriém; conj. prez. 3
să zgấrie; ge
r. zgâriínd (-ri-ind)zgâria (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A(-și) face o rană ușoară pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit.
Mâța blândă zgârie rău, se spune despre oamenii fățarnici. ♦ A produce pe un obiect o rozătură, o julitură. ◊
Expr. A zgâria pământul = a ara superficial, la suprafață.
A zgâria hârtia = a scrie (prost).
2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul; a ustura. –
Lat. *scaberare (<
scaber).
zgâria (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I.
1. Tranz, și
refl. A(-și) face o rană ușoară pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. ♦
Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a râcâi.
Expr. A zgâria pământul = a ara superficial.
A zgâria hârtia = a scrie literatură proastă.
2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura.
3. Compuse:
zgârie-brânză s. m. și
f. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos;
zgârie-nori s. m. = clădire foarte înaltă, cu un număr mare de etaje. [
Pr.:
ri-a] —
Lat. *scaberare (<
scaber).