zdruncina - explicat in DEX

zdruncina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.

zdruncina (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. ~ (din sl. drąčiti = a perturba, sudrąčiti = a îmblânzi + suf. expresiv -ina, ca și în clăti(na), tâmpi(na), etc.)

zdruncina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zdrunciná (a ~) vb., ind. prez. 3 zdrúncină

zdruncina (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi.

zdruncina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura puternic, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. — Et. nec.