zdruncin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZDRÚNCIN s. n. 1. Zdruncinătură. ♦
Fig. Efort, strădanie.
2. Fig. Tulburare, zbucium, frământare. [
Var.:
zdrúncen s. n.] – Din
zdruncina (derivat regresiv).
zdruncin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zdrúncin (pop.) s. n.
zdruncin (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZDRÚNCIN s. n. 1. Zdruncinătură. ♦
Fig. Efort.
2. Fig. Tulburare, zbucium, zguduire. [
Var.:
zdrúncen s. n.] – Postverbal al lui
zdruncina.zdruncin (Dicționaru limbii românești, 1939)1) zdrúncin n., pl.
urĭ (d.
a zdruncina). Acțiunea de a zdruncina:
mă doare capu de atîta zdruncin în căruța asta. Fig. Deranjament, zbucĭum, turburare [!]:
e mare zdruncin să te muțĭ din casă. – În Mold. și
struncin.zdruncin (Dicționaru limbii românești, 1939)2) zdrúncin, a
-á v. tr. (lat.
*ex-derúncino, -áre, d.
runcinare, a rîndui, a gelui, care vine d.
rúncina, rîndea;
deruncinare, a rîndui, a înșela). Zguduĭ slăbind soliditatea, clatin (hurduc) ceva greŭ saŭ care trebuĭe dus lin:
cutremuru a zdruncinat casa, căruța te zdruncină maĭ tare de cît [!] trăsura. Fig. Clatin, slăbesc, micșorez:
a zdruncina convingerile cuĭva, a zdruncina pozițiunea unuĭ guvern, a-țĭ zdruncina sănătatea. – Vechĭ, azĭ Mold. pop.
strúncin, în Ml.
zdrîncin. În Ps. S.
strúncĭur, la Cant.
strîncĭun și
-cen (cp. cu lat.
*extruncĭnare, d.
truncus, trunchĭ).
zdruncin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZDRÚNCIN s. n. (
Pop.)
1. Zdruncinătură. ♦
Fig. Efort, strădanie.
2. Fig. Tulburare, zbucium, frământare. [
Var.:
zdrúncen s. n.] — Din
zdruncina (derivat regresiv).