zbranca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZBRÁNCA s. f. art. (
Reg.; în
expr.)
A face zbranca = a da iureș, distrugând, nimicind.
A da zbranca = a izgoni pe cineva, a-l lăsa pe drumuri. –
Et. nec.zbranca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZBRÁNCA s. f. art. ~ (
Mold.)
A da zbranca = a face zob, a distruge, a pustii, a risipi (5). (prob. din
izbrăni = a lichida)
zbranca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zbránca (în expr.) (reg.) s. f. art.
zbranca (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZBRÁNCA s. f. art. (
Reg., în
expr.)
A face zbranca = a da iureș, distrugând.
A da cuiva zbranca = a izgoni pe cineva, a-l lăsa pe drumuri.
zbranca (Dicționaru limbii românești, 1939)zbránca adv.
Mold. A da zbranca în ceva, a da ĭama, a prăda de tot (VR. 1908, 8, 307).
zbranca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZBRÁNCA s. f. art. (
Reg.; în
expr.)
A face zbranca = a da iureș, distrugând, nimicind.
A da zbranca = a izgoni pe cineva, a-l lăsa pe drumuri. —
Et. nec.