zare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZÁRE, zări, s. f. 1. Partea cerului sau a pământului pe care o mărginește linia orizontului; orizont. ◊
Loc. adv. În zare sau (rar)
În zări = la orizont;
p. ext. departe.
Din zări = din depărtări. ♦ (La
pl.) Văzduh.
2. Lumină care se împrăștie în jurul unei surse luminoase; rază. ♦
Expr. A se uita (sau
a privi)
în zare la ceva = a privi un obiect (transparent) așezându-l în dreptul unei surse de lumină pentru a-l vedea mai bine.
(O) zare de... = o cantitate mică de...**
Zori de ziuă, zorii zilei, 3. Culme, creastă, coamă, vârf. – Din
sl. zarja.zare (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)záre (zắri), s. f. –
1. Strălucire. –
2. Lumină, rază. –
3. Nălucă, iluzie. –
4. Limită a vizibilității, orizont, depărtare. –
5. Culme, creastă. –
Mr. dzare, megl. zari. Sl. zarĭa, zorĭa „strălucire” (Miklosich,
Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 469; Conev 36),
cf. zori. –
Der. zări, vb. (a întrevedea ceva, a repera; a observa, a remarca),
mr. andzărire, a cărui legătură cu
sl. zrĕti (Miklosich,
Slaw. Elem., 23) este doar indirectă;
zăranie, s. f. (
Trans., aparență);
întrezări, vb. (a întrevedea), formată după
fr. entrevoir; zariște, s. f. (orizont). – Din
rom. provin
ngr. ζιαριζω (Murnu,
Lehnw., 25) și
rut. zyryty „a privi” (Candrea,
Elemente, 409).
zare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)záre (orizont, rază) s. f. g.-d. art.
zắrii; pl.
zărizare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZÁRE, zări, s. f. 1. Partea cerului sau a pământului pe care o mărginește linia orizontului. ◊
Loc. adv. În zare sau (rar)
în zări = la orizont;
p. ext. departe.
Din zări = din depărtări. ◊
Expr. A se uita (sau
a privi)
în zare (sau
în zări) = a se uita spre orizont, în depărtare, fără o țintă precisă.
În zarea depărtată sau
în fundul zării = în depărtare, departe. ♦ (La
pl.) Văzduh.
Vei privi prin zări senine Stelele (COȘBUC).
2. Lumină.
Moșneagul puse mâna pe pahar și-l ridică în zarea fânarului (SADOVEANU). ◊
Expr. A se uita (sau
a privi)
în zare la ceva = a privi un obiect transparent, așezându-l în dreptul unei surse de lumină.
O zare de... = o cantitate mică de... ♦ Rază.
Ești demon, copilă, că numai c-o zare Din genele-ți lunge, din ochiul tău mare Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să zboare (EMINESCU). ♦ Zori de ziuă, zorii zilei.
De ce să cadă crinul în zarea dimineții? (ALECSANDRI).
3. Culme, creastă, vârf. – Slav (
v. sl. zarja).
zare (Dicționaru limbii românești, 1939)záre f., pl.
zărĭ (vsl.
zarĭa, zorĭa, strălucire; bg.
zarĕa, rus.
zarĕá. V.
zorĭ, zăresc). Lumină slabă depărtată:
se vedea o zare de lumină. Orizont:
un escadron, o corabie se ivi în zare. În zare, privind contra luminiĭ:
pin [1] acest plic se vede în zare. Pe zarea dealuluĭ, pe culmea dealuluĭ privit de departe.
De zare, numaĭ ca să zăreștĭ, de loc [!]:
nu era mîncare nicĭ de zare.zare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zare f.
1. lumină slabă:
o zare de foc; 2. coama dealului unde se mărginește cu orizontul;
3. orizont:
cât e zare de zărit între Nord și Răsărit AL. [Slav. ZARIA, strălucire].
zare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZÁRE, zări, s. f. 1. Partea cerului sau a pământului pe care o mărginește linia orizontului; orizont. ◊
Loc. adv. În zare sau (rar)
în zări = la orizont;
p. ext. departe.
Din zări = din depărtări. ♦ (La
pl.) Văzduh.
2. Lumină care se împrăștie în jurul unei surse luminoase; rază.
3. Expr. A se uita (sau a privi)
în zare la ceva = a privi un obiect (transparent) așezându-l în dreptul unei surse de lumină pentru a-l vedea mai bine. (
O)
zare de... = o cantitate mică de... ♦ Zori de ziuă, zorii zilei. 3. Culme, creastă, coamă, vârf. — Din
sl. zarja.