zadă - explicat in DEX

zadă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZÁDĂ, zade, s. f. Arbore rășinos cu frunze lungi în formă de ace, care cad toamna, cu lemn tare și durabil, foarte prețuit. (Larix decidua) – Lat. pop. daeda (=taeda).

zadă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ZÁDĂ, zéde, s. f. 2. Torță, faclă. (din lat. taeda, lat. vulg. daeda; cf. sicil., calabr., cors. deda)

zadă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
zádă (zéde), s. f. – 1. Arbore rășinos (Larix sibirica, L. decidua). – 2. Făclie, torță. – Var. zeadă, zad(ră). Mr. dzadă, megl. zadă, istr. zǫdĕ. Lat. taeda, vulg. daeda (Meyer, IF, VI, 119; Meyer, Alb. St., IV, 39; Densusianu, Hlr., 124; Densusianu, Rom., XXVIII, 68; Pușcariu 1927; REW 8520), cf. sicil., calabr., cors. deda.

zadă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zádă s. f., g.-d. art. zádei; pl. záde

zadă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZÁDĂ, zade, s. f. Arbore rășinos cu frunze lungi în formă de ace, care cad toamna, cu lemn tare și durabil, foarte prețuit (Larix decidua). – Lat. daeda (= taeda).

zadă (Dicționaru limbii românești, 1939)
zádă, V. zeadă.

zadă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zadă f. frumos arbore din familia coniferelor, cu conuri mici, ovaloblonge și fin catifelate de coloare verde (Larix sibirica). [Lat. *DAEDA = TAEDA].

zadă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZÁDĂ, zade, s. f. Arbore din familia pinaceelor, rășinos, cu frunze lungi în formă de ace, care cad toamna, cu lemn tare și rezistent, folosit în construcții, industria mobilei etc. (Larix decidua). — Lat. pop. daeda (= taeda).