zadar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZADÁR s. n. (Rar) Inutilitate, zădărnicie. ◊
Loc. adv. (Curent)
În zadar = degeaba, fără folos, zadarnic, în deșert, în van. [
Var.:
zădár s. n.] – Din
sl. za darŭ.zadar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zadár adv. – În locuțiunea
în zadar: în van, inutil.
Sl. za darŭ „de dar” (Miklosich,
Lexicon, 153; Cihac, II, 90),
cf. dar. Pentru evoluția semantică,
cf. pol. zadar „de dar” și „inutil”,
rom. degeaba, sp. de balde și
en balde, rus. daram „dăruit” și „inutil”. –
Der. zadarnic (
var. Mold. zădarnic),
adj. (inutil, van);
zădărnici, vb. (a face inutil, a face să nu se realizeze ceva);
zădărnicie, s. f. (vanitate, inutilitate).
zadar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zadár (rar) s. n.
zadar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZADÁR s. n. Inutilitate, zădărnicie. ◊
Loc. adv. În zadar = degeaba, în deșert, în van. [
Var.:
zădár s. n.] – Slav (
v. sl. za darŭ).
zadar (Dicționaru limbii românești, 1939)zadár (în) loc. adv. (vsl.
za darŭ, în dar, dăruit, adică „perdut, fără folos”). Degeaba, de pomană, fără folos:
a munci în zadar. – Și
ză- (vest).
zadar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zadar (
în) adv. fără folos:
toate sunt în zadar. [Slav. ZA DARŬ, în dar]. ║ a.
fig. deșert:
cercarea le-i zadară AL. ║ n. golul:
s’alungi zadarul AL.
zadar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZADÁR s. n. (
înv.) Inutilitate, zădărnicie. ◊
Loc. adv. În zadar = degeaba, fără folos, zadarnic, în deșert, în van. [
Var.:
zădár s. n.] — Din
sl. za darŭ.