zabet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZABÉT s. m. (Turcism
înv.) Guvernator;
p. ext. autoritate, stăpânire. – Din
tc. zabit.zabet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zabét (înv.) s. m.
zabet (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZABÉT s. m. (Turcism
înv.) Guvernator;
p. ext. autoritate, stăpânire. –
Tc. zabit.zabet (Dicționaru limbii românești, 1939)zabét și (maĭ vechĭ)
-ít m. (turc. ar.
zabit, șef, d.
zabt, stăpînire; ngr.
zabitis, sîrb.
zabit. V.
zapciŭ, zăpsesc).
Vechĭ. Guvernator, șef. Suprefect [!], pretor.
zabet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zabet m. od. guvernator:
o să te dau pe mâna zabetului FIL. [Turc. ZABIT, administrator, guvernator].
zabet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZABÉT s. m. (
înv.) Guvernator;
p. ext. autoritate, stăpânire. — Din
tc. zabit.