vultur (Dicționaru limbii românești, 1939)vúltur și (vest)
-ure m. (lat.
vŭltŭr, vúlturis, vultur; vfr.
voutre, sp.
buitre, pg.
abutre). Cea maĭ mare pasăre răpitoare, diurnă du Eŭropa. (E maĭ mare de cît [!]
pajura saŭ
áchila și are capu acoperit cu puf, nu cu pene, și de aceĭa i se zice și „vultur pleșuv”. Răpește meĭ [!] și copiĭ, mănîncă cu plăcere mortăcĭunĭ și nu e așa de agresiv ca pajura).
Fig. Om vioĭ, viteaz și energic (ca și
șoim).
Ochĭ de vultur, ochĭ foarte vioĭ și pătrunzătorĭ. Potnojă pe care e brodat un vultur și pe care stă arhiereu (ca să arate că trebuĭe să se suĭe ca un vultur deasupra patimilor). Nume de decorațiunĭ (tradus greșit după fr.
aigle orĭ germ.
adler, care e „pajură”, nu „vultur”). O constelațiune boreală vizibilă vara. – În vest
vultúr (lat.
vŭltúrius, it.
avoltojo, ĭar it.
avoltóre și fr.
vautour, d. lat.
*vultor, -óris). În est și
húltur, la Moxa
vîltur. V.
ceahlăŭ, sorliță, șoĭm, zăgan, condor.