vrăjitorie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VRĂJITORÍE, vrăjitorii, s. f. Faptul de a face vrăji; îndeletnicirea vrăjitorului. –
Vrăjitor +
suf. -ie.vrăjitorie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vrăjitoríe s. f.,
art. vrăjitoría, g.-d. art. vrăjitoríei; pl. vrăjitoríi, art. vrăjitoríilevrăjitorie (Dicționaru limbii românești, 1939)vrăjitoríe f. Fărmăcătorie, magie.
vrăjitorie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VRĂJITORÍE, vrăjitorii, s. f. Faptul de a face vrăji; îndeletnicirea vrăjitorului. —
Vrăjitor +
suf. -
ie.