vrăjitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și
f. (Adesea
fig.) Persoană care face vrăji (
1), care se ocupă cu vrăjitoria. –
Vrăji +
suf. -tor.vrăjitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vrăjitór s. m.,
pl. vrăjitórivrăjitor (Dicționaru limbii românești, 1939)vrăjitór, -oáre s., pl. f.
orĭ, ca
ursitorĭ, privighetorĭ. Vest. Fărmăcător, -oare (care face farmece). – Ca adj., pl. f.
oare: femeĭ vrăjitoare. V.
bahorniță.vrăjitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vrăjitor m. fermecător.
vrăjitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și
f. (Adesea
fig.) Persoană care face vrăji (
1), care se ocupă cu vrăjitoria. —
Vrăji +
suf. -
tor.