vrajbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Dușmănie, ură, vrăjmășie, dezbinare, zâzanie; ceartă. – Din
sl. vražĩda.vrajbă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vrájbă (-ắjbi), s. f. – Discordie, dușmănie, ură, conflict, gîlceavă. –
Var. vrajmă. Sl. vražĭda (Miklosich,
Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 464; Tiktin; Conev 99), pentru schimbul de
suf.,
cf. ceh. vražba, pol. wrožba. –
Der. (în)vrăjbi, vb. (a dușmăni);
(în)vrăjbitor, adj. (instigator, ațîțător);
vrăjbie, s. f. (discordie; răzbunare),
înv.;
vrăjmaș, s. m. (dușman;
adj., ostil), de la
var. (după Tiktin, în loc de *
vrăjbnaș; după Candrea, în loc de *
vrajbăn ‹
sl. vražĭdĭbĭnŭ);
vrăjmășesc, adj. (ostil);
vrăjmășește, adv. (dușmănește, cu ostilitate);
vrăjmăși (
var. învrăjmăși, înv. vrăjmășui),
vb. (a dușmăni, a face gîlceavă);
vrăjmășie, s. f. (dușmănie).
vrajbă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vrájbă s. f.,
g.-d. art. vrájbei; pl. vrájbevrajbă (Dicționaru limbii românești, 1939)vrájbă f., pl.
e și
vrăjbĭ (vsl.
vražĭda, dușmănie, confundat cu
vražĭba, magie, vrajă; ceh.
vražba, ură mortală. V.
vrăjmaș). Dușmănie, dezbinare, rivalitate;
era mare vrajbă între eĭ. – În Munt. vest și
vrajmă (Isp. 2, 66).
vrajbă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vrajbă f. desbinare:
vrajba dintre noi să piară CR. [Slav. VRAJIBA, inimiciție].
vrajbă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Dușmănie, ură, vrăjmășie, dezbinare, zâzanie; ceartă. — Din
sl. vražĭda.