vraiște (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VRÁIȘTE s. f. Dezordine, neorânduială, harababură. ♦ (Adjectival) Care se află în dezordine, în neorânduială; fără stăpân, în voia sorții; (despre uși, ferestre) larg deschis; în lături. ◊ (Adverbial)
Lucruri aruncate vraiște. [
Pr.:
vra-iș-] –
Et. nec.