vrajă - explicat in DEX

vrajă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VRÁJĂ, vrăji, s. f. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor; mijloace magice întrebuințate pentru aceasta; farmec, vrăjitorie. ♦ Descântec. 2. Atmosferă de încântare, de farmec, de atracție. ◊ Loc. adj. (Rar) În vrajă = care este vrăjit, care încântă. – Din sl. vraža.

vrajă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
vrajă, vrăji s. f. 1. curte asiduă făcută unei persoane de sex opus; seducție. 2. afirmație ambiguă. 3. păcăleală, înșelătorie.

vrajă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vrájă s. f., art. vrája, g.-d. art. vrắjii; pl. vrắji

vrajă (Dicționaru limbii românești, 1939)
vrájă f., pl. ăjĭ (vsl. vraža, d. vrŭkati, a boscorodi. V. vrăjesc, vracĭ). Munt. Farmece, magie, uneltire făcută cu descîntece: o babă făcea vrăjĭ.

vrajă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vrajă f. farmec, descântec: vrajă de ursită. [Slav. VRAJA, magie (din VRŬKATI, a mormăi); v. vraciu].

vrajă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VRÁJĂ, vrăji, s. f. 1. Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor; mijloace magice folosite pentru aceasta; farmec, vrăjitorie. ♦ Descântec. 2. Atmosferă de încântare, de farmec, de atracție. Loc. adj. (Rar) În vrajă = care este vrăjit, care încântă. — Din sl. vraža.