vraiște (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VRÁIȘTE s. f. Dezordine, neorânduială, harababură. ♦ (Adjectival) Care se află în dezordine, în neorânduială; fără stăpân, în voia sorții; (despre uși, ferestre) larg deschis; în lături. ◊ (Adverbial)
Lucruri aruncate vraiște. [
Pr.:
vra-iș-] –
Et. nec.vraiște (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vráiște adv. –
1. Larg deschis, în lături. –
2. În dezordine, în neorînduială. Probabil din
sl. vrĕšti „a zăcea”.
Der. expresivă (Iordan,
BF, II, 194) sau în loc de *
vraviște „snopuri îngrămădite pe arie” (Tiktin),
cf. vraf, pare dubioasă.
vraiște (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)vráiște, adv. –
1. Larg deschis, în lături.
2. Dezordine, neorânduială. – Et. nec. (MDA).
vraiște (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!vráiște1 (vraiș-) s. f.,
g.-d. art. vráiștiivraiște (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*vráiște2 adv.vraiște (Dicționaru limbii românești, 1939)vráiște f., pl.
vrăiștĭ (vsl.
*vrahište, d.
vrahŭ, vraf). Evoluțiunea înțelesuluĭ a fost de la „treĭerare” la „cutreĭerare, loc deschis, casă pe unde poțĭ cutreĭera ca în arie”. V.
vraf). Lucrurĭ aruncate claĭe peste grămadă, în dezordine. Loc orĭ casă în care poțĭ intra și cutreĭera fără să fiĭ oprit:
casa asta-ĭ vraiște. – Și
hraiște (nord),
raiște și
haiște (Olt. Ml.). V.
hardughie.vraiște (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vraiște adv. deschis peste tot:
casele erau dărăpănate, uși, ferestre vraiște ISP. [Origină necunoscută].
vraiște (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VRÁIȘTE s. f. Dezordine, neorânduială, harababură. ♦ (Adjectival) Care se află în dezordine, în neorânduială; fără stăpân, în voia sorții; (despre uși, ferestre) larg deschis; în lături. (Adverbial)
Lucruri aruncate vraiște. [
Pr.:
vraiș-] —
Cf. vraf.