vorbuliță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VORBULÍȚĂ, vorbulițe, s. f. Diminutiv a lui
vorbă; vorbușoară, vorbișoară, vorbuță. –
Vorbă +
suf. -uliță.vorbuliță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vorbulíță s. f.,
g.-d. art. vorbulíței; pl. vorbulíțevorbuliță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VORBULÍȚĂ, vorbulițe, s. f. Diminutiv al lui
vorbă; vorbușoară, vorbișoară, vorbuță. —
Vorbă +
suf. -
uliță.