vorbitor - explicat in DEX

vorbitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir).

vorbitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vorbitór¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre

vorbitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vorbitór² (cameră) s. n., pl. vorbitoáre

vorbitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
vorbitór, -oáre adj. Care vorbește: papagalu e o pasăre vorbitoare. S. m. și f. Orator: un vorbitor excelent. S. n., pl. -oare. Cameră destinată vorbiriĭ (conversațiuniĭ) părinților cu eleviĭ într´un internat.

vorbitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vorbitor a. și m. care vorbește.

vorbitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. — Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir).