vorbire - explicat in DEX

vorbire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VORBÍRE, vorbiri, s. f. 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit¹. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizator de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (Înv.), Cuvânt; mențiune. – V. vorbi.

vorbire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vorbíre s. f., g.-d. art. vorbírii; pl. vorbíri

vorbire (Dicționaru limbii românești, 1939)
vorbíre f. Acțiunea de a vorbi, de a te exprima: a avea vorbire curentă. Cuvînt: părțile vorbiriĭ.

vorbire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vorbire f. 1. acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; 2. cuvânt: părțile vorbirii; mod de a exprima.

vorbire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VORBÍRE, vorbiri, s. f. 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit¹. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizor de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (înv.) Cuvânt; mențiune. — V. vorbi.