volbură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÓLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej;
p. ext. furtună. ♦ Trâmbă (de zăpadă, de nisip, de praf etc.), sul; învolburare. ♦
Fig. Tulburare, învălmășeală; gălăgie.
2. Vârtej de apă; vâltoare, bulboană.
II. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie; rochița-rândunicii, poala-rândunicii, poala-Maicii-Domnului, adormițele (
Convolvulus arvensis). [
Var.:
hólbură, bólbură. s. f.] –
Lat. volvula (<
volvere).