volbură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÓLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej;
p. ext. furtună. ♦ Trâmbă (de zăpadă, de nisip, de praf etc.), sul; învolburare. ♦
Fig. Tulburare, învălmășeală; gălăgie.
2. Vârtej de apă; vâltoare, bulboană.
II. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie; rochița-rândunicii, poala-rândunicii, poala-Maicii-Domnului, adormițele (
Convolvulus arvensis). [
Var.:
hólbură, bólbură. s. f.] –
Lat. volvula (<
volvere).
volbură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)vólbură, -i, s.f. – (bot.) Plantă erbacee cu tulpină subțire, târâtoare sau agățătoare; rochia rândunicii, holbură (Calystegia sepium – holbură mare; Convolvulus arvensis – holbură mică): „Și mă-ta țiind volbură / Și mie zicându-mi noră” (Bârlea 1924 I: 210). – Lat. *volvula (DEX).
volbură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vólbură s. f.,
g.-d. art. vólburii; pl. vólburivolbură (Dicționaru limbii românești, 1939)vólbură și (Mold. pop.)
hólbură f., pl.
ĭ (lat. pop.
*volvula, d.
*volvulus, cl.
convólvulus, volbură, d.
vólvere, a rostogoli, a răsuci. V.
boltă, învolb, vultoare, devoluțiune).
Vechĭ. Vifor furtună.
Azĭ. Rotogol, vîrtej (de apă, de abur, de fum):
volburĭ de mare (Con. 280),
se făceaŭ volburĭ în urma vaporuluĭ, volburĭ ĭeșeaŭ din hornu locomotiveĭ. O plantă cățărătoare sîlbatică cu florĭ albe în formă de pîlnie (
convólvulus arvensis), numită și
bólbură, bólboră (Ban. Olt. Serbia),
hólbură (Mold.),
volvură (unde?) și
rochia rînduniciĭ. V.
cupa (vaciĭ) și
zorele.volbură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)volbură f.
1. partea râului unde apa fierbe, ochiu de apă;
2. vârtej puternic de vânt;
3. plantă cu tulpina volubilă și cu florile odorante, albe sau roze, crește prin arături și pe lângă drumuri
(Convolvulus arvensis). [Lat. *VOLVULA].
volbură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÓLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej;
p. ext. furtună.
♦ Trâmbă (de zăpadă, de nisip, de praf etc.), sul; învolburare. ♦
Fig. Tulburare, învălmășeală; gălăgie.
2. Vârtej de apă; vâltoare, bulboană.
II. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie; rochița-rândunicii, poala-rândunicii, poala-Maicii-Domnului, adormitele (
Convolvulus arvensis). [
Var.:
holbúră, bolbúră s. f.] —
Lat. *
volvula (<
volvere).