voinicuț(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) VOINICÚȚ, -Ă,voinicuți, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui voinic. – Voinic + suf. -uț.
voinicuț(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) voinicúț s. m., pl. voinicúți
voinicuț(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) VOINICÚȚ, -Ă,voinicuți, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui voinic. — Voinic + suf. -uț.