vogă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÓGĂ s. f. (Franțuzism) Interes viu, dar trecător, provocat de o întâmplare, o persoană, o modă etc.; faimă, trecere de care se bucură (câtva timp) cineva sau ceva; renume, modă. – Din
fr. vogue.vogă (Dicționar de neologisme, 1986)VÓGĂ s.f. (
Rar) Interes deosebit și momentan stârnit de un personaj, de un lucru, de un obiect etc.; modă. ♦ Faimă de care se bucură cineva. [< fr.
vogue].
vogă (Marele dicționar de neologisme, 2000)VÓGĂ s. f. interes deosebit și momentan stârnit de un personaj, de un lucru, obiect etc.; modă. ◊ faimă trecătoare. (< fr.
vogue)
vogă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vógă s. f.vogă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÓGĂ s. f. Interes viu, dar trecător, provocat de o întâmplare, de o persoană etc.; modă. ♦ Faimă (trecătoare), renume. — Din
fr. vogue.