voinicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VOINICÍE, voinicii, s. f. (
Pop.)
1. Vitejie, curaj, îndrăzneală. ♦ Faptă vitejească. ♦ Haiducie.
2. Faptul de a fi voinic, robust, viguros; putere, forță, vigoare. –
Voinic +
suf. -ie.voinicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)voinicíe (
pop.)
s. f.,
art. voinicía, g.-d. art. voinicíei; (fapte)
pl. voinicíi, art. voinicíilevoĭnicie (Dicționaru limbii românești, 1939)voĭnicíe f. (d.
voĭnic). Vitejie. Faptă de voĭnic. Tărie, forță fizică.
voinicie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)voinicie f.
1. bravură;
2. forță, vigoare.
voinicie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VOINICÍE, (
2)
voinicii, s. f. (
Pop.)
1. Vitejie, bărbăție. ♦ Haiducie.
2. Faptă vitejească.
3. Faptul de a fi voinic, robust, viguros; putere, forță, vigoare. —
Voinic +
suf. -
ie.