vizitiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VIZITÍU, vizitii, s. m. 1. Persoană care mână (ca profesionist) caii la o trăsură, la o căruță etc.
2. (
Art.) Numele popular al unei constelații din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația Gemenilor. [
Var.: (
reg.)
vezetéu s. m.] – Din
magh. vezetö.vizitiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vizitíu (-íi), s. m. – Birjar, căruțaș. –
Var. Mold. vezeteu. Mag. vezetö (Tiktin),
cf. sl. vozotaĭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 455).
vizitiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vizitíu s. m.,
art. vizitíul; pl. vizitíi, art. vizitíii (-ti-ii)vizitiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vizitiu m. cel ce mână caii la o trăsură. [Mold.
vezeteu = ung. VEZETÖ, conducător].
vizitiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VIZITÍU, vizitii, s. m. 1. Persoană care conduce caii la o trăsură, la o căruță etc.
2. (
Art.) Numele popular al unei constelații din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația Gemenilor. [
Var.: (
reg.)
vezetéu s. m.] — Din
magh. vezetö.vizitiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)vizitíŭ (vest) și
vezetéŭ (est) m. (ung.
vezetö, conductor). Cel ce mînă caiĭ la o trăsură.