vizir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VIZÍR, viziri, s. m. Nume dat miniștrilor (sau înalților dregători) din țările musulmane. ◊
Mare-vizir = nume dat în Imperiul Otoman dregătorului care îndeplinea funcția de prim-sfetnic al sultanului. – Din
tc. vezir.vizir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vizír (-ri), s. m. – Ministru, în țările musulmane. –
Var. înv. vezir. Mr.,
megl. vizir. Tc. vezir, din
arab. wazîr (Șeineanu, II, 378; Lokotsch 2160; REW 9515a),
cf. ngr. βεζίρης,
alb.,
bg.,
sb.,
pol. vezir, sp. alguacil. –
Der. viziri, vb. (a exercita funcția de vizir),
înv.;
vizirie, s. f. (slujba de vizir);
vizirlic (
var. viziriat),
s. n. (slujba de vizir), din
tc. vezirlik, var. din
fr. viziriat; viziresc, adj. (de vizir).
vizir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vizír s. m.,
pl. vizírivizir (Dicționaru limbii românești, 1939)vizír m. (turc.
vezir, d. ar.
vezir, hamal, adică „acela care poartă pe umerĭ greutatea statuluĭ”. V.
alguazil). Ministru musulman, maĭ ales de externe.
Fig. Iron. Satrap, tiran.
Marele vizir, primu ministru. La arșic (Mold.), armaș.
vizir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vizir m.
1. numele înalților demnitari ai Curții otomane:
mare Vizir, primul ministru al Sultanului, cancelarul Imperiului, Pașă cu trei tuiuri:
Împăratul o întreba și ca fată mi-o lua, cu Vizir o logodia POP;
2. Mold. (sau
armaș) arșicul numit în Munt.
siciu. [Turc. VEZIR, lit. hamal, fiindcă suportă povara trebilor împărăției].
vizir (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VIZÍR, viziri, s. m. Nume dat miniștrilor (sau înalților dregători) din țările musulmane. ◊
Mare-vizir = nume dat în Imperiul Otoman primului sfetnic al sultanului. — Din
tc. vezir.