virgulă - explicat in DEX

virgulă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VÍRGULĂ, virgule, s. f. 1. Semn de punctuație care delimitează grafic unele propoziții în cadrul frazei și unele părți de propoziție în cadrul propoziției. 2. Semn întrebuințat pentru a arăta când trebuie făcută respirația în timpul unei interpretări muzicale vocale. 3. Semn întrebuințat pentru a separa, într-un număr zecimal, partea întreagă de partea fracționară. – Din fr. virgule.

virgulă (Dicționar de neologisme, 1986)
VÍRGULĂ s.f. 1. Semn de punctuație care arată o pauză foarte scurtă în citire și care separă diferitele părți ale propoziției sau unele propoziții în cadrul frazei. ♦ Semn care arată când trebuie făcută respirația în timpul unei interpretări muzicale vocale. 2. (Mat.) Semn care separă partea întreagă a unui număr de partea sa fracționară. [< fr. virgule, cf. lat. virgula – vărguță].

virgulă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VÍRGULĂ s. f. 1. semn de punctuație (,) care marchează o pauză foarte scurtă în citire și care separă diferitele părți ale propoziției sau unele propoziții în cadrul frazei. ◊ semn care arată când trebuie făcută respirația în timpul unei interpretări muzicale vocale. 2. (mat.) semn care separă partea întreagă a unui număr de partea sa fracționară. (< fr. virgule)

virgulă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
vírgulă (-le), s. f. – Unul din semnele de punctuație. Lat. virgula (sec. XIX).

virgulă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vírgulă s. f., g.-d. art. vírgulei; pl. vírgule

virgulă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*vírgulă f., pl. e (lat. virgula, vărguță, dim. d. virga, vargă; fr. virgule, virgulă. V. vargă). Un semn de punctuațiune în forma uneĭ vărguțe care se pune după un cuvînt ca să arate o mică pauză orĭ o parenteză [!]. V. apostrof.

virgulă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
virgulă f. semn de punctuațiune (,) ce servă a indica o pauză ușoară într’o frază.

virgulă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VÍRGULĂ, virgule, s. f. 1. Semn de punctuație care delimitează grafic unele propoziții în cadrul frazei și unele părți de propoziție în cadrul propoziției. 2. Semn întrebuințat pentru a arăta când trebuie făcută respirația în timpul unei interpretări muzicale vocale. 3. Semn întrebuințat pentru a separa, într-un număr zecimal, partea întreagă de partea fracționară. — Din fr. virgule.