vipt - explicat in DEX

vipt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VIPT, vipturi, s. n. (Înv.) Rod, produs al pământului; bucate, recoltă. ♦ (Reg.) Ceea ce servește ca hrană oamenilor, mâncare. ◊ Expr. A lua (sau a ține) pe cineva în vipt = a primi pe cineva în gazdă (cu locuința și cu mâncarea). – Lat. victus.

vipt (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
vipt (-turi), s. n. – Aliment, rod al pămîntului. – 2. Grîu, cereale. – Mr. viptu, megl. vipt, istr. vipt. Lat. victūs (Pușcariu 1905; REW 9315), cf. it. vitto. Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 185.

vipt (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
vipt, -uri, s.n. – 1. Rod al pământului; bucate, recoltă; cereale. 2. Hrană, mâncare. ♦ În Maramureș: sacul cu grăunțe pe care îl duce omul în spate la moară (Felecan 1983): „Am pus un vipt pe iapă și dusă am fost” (Bilțiu 1999: 258). – Lat. victus „hrană” (Pușcariu cf. DER).

vipt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vipt (înv.) s. n., pl. vípturi

vipt (Dicționaru limbii românești, 1939)
vipt n., pl. urĭ (lat. victus, aliment, d. vívere, victum, a trăi. V. victualiĭ și viez). Ps. S., Dos. ș. a. Grîne, alimente, hrană. – Vechĭ și „meĭ” (R. C. 1933, 55).

vipt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vipt n. Mold. hrana oamenilor. [Vechiu-rom. vipt, cereale („asini carele grâu, pâine și vipt ducea”, Palia) = lat. VICTUS, hrană în genere].

vipt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VIPT, vipturi, s. n. (înv.) Rod, produs al pământului; bucate, recoltă. ♦ (Reg.) Ceea ce servește ca hrană oamenilor; mâncare. ◊ Expr. A lua (sau a ține) pe cineva în vipt = a primi pe cineva în gazdă (cu locuința și cu mâncarea). — Lat. victus.