vinci - explicat in DEX

vinci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VÍNCI, vinciuri, s. n. (Tehn.) 1. Troliu folosit pe bordul navelor. 2. Cric. – Cf. it. vinciglio.

vinci (Dicționar de neologisme, 1986)
VINCI s.n. 1. Cric. 2. Troliu folosit pe bordul unei nave pentru ridicarea greutăților și pentru manevrarea ancorei. [< it. vinci, engl. winch].

vinci (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VINCI s. n. 1. troliu pe bordul navelor. 2. cric. (după it. vinciglio)

vinci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
vínci (-iuri), s. n. – 1. Cabestan. – 2. Pulie, scripete. – Tc. vinç, cf. ngr. βίντσι, bg. vint. Legătura cu țig. vinğ „legătură” (Graur 194) este improbabilă. Candrea se gîndea la it. vinciglio.

vinci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vinci s. n., pl. vínciuri

vinci (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Vinci m. V. Leonard de Vinci.

vinci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VINCI, vinciuri, s. n. (Tehn.) 1. Troliu folosit pentru manevrarea greutăților pe bordul navelor. 2. Cric. — Cf. it. v i n c i g l i o.

vincĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
vincĭ n., pl. urĭ (engl. winch, turc. vinç, germ. winde, id.). Cabestan mic (un sul pe care se´nfășoară lanțu ancoreĭ saŭ al alteĭ greutățĭ) care se´nvîrtește cu mîna saŭ pin [!] ajutoru aburuluĭ. Vîrtej, aparat de ridicat puțin un vagon deraĭat, o căruță încărcată ș. a. (fr. cric). V. posteŭcă, mangealîc, gruĭ 2.