vinci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÍNCI, vinciuri, s. n. (
Tehn.)
1. Troliu folosit pe bordul navelor.
2. Cric. –
Cf. it. vinciglio.vinci (Dicționar de neologisme, 1986)VINCI s.n. 1. Cric.
2. Troliu folosit pe bordul unei nave pentru ridicarea greutăților și pentru manevrarea ancorei. [< it.
vinci, engl.
winch].
vinci (Marele dicționar de neologisme, 2000)VINCI s. n. 1. troliu pe bordul navelor. 2. cric. (după it.
vinciglio)
vinci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vínci (-iuri), s. n. –
1. Cabestan. –
2. Pulie, scripete. –
Tc. vinç, cf. ngr. βίντσι,
bg. vint. Legătura cu
țig. vinğ „legătură” (Graur 194) este improbabilă. Candrea se gîndea la
it. vinciglio.vinci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vinci s. n.,
pl. vínciurivinci (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Vinci m. V.
Leonard de Vinci.vinci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VINCI, vinciuri, s. n. (
Tehn.)
1. Troliu folosit pentru manevrarea greutăților pe bordul navelor.
2. Cric. —
Cf. it. v i n c i g l i o.
vincĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)vincĭ n., pl.
urĭ (engl.
winch, turc.
vinç, germ.
winde, id.). Cabestan mic (un sul pe care se´nfășoară lanțu ancoreĭ saŭ al alteĭ greutățĭ) care se´nvîrtește cu mîna saŭ pin [!] ajutoru aburuluĭ. Vîrtej, aparat de ridicat puțin un vagon deraĭat, o căruță încărcată ș. a. (fr.
cric). V.
posteŭcă, mangealîc, gruĭ 2.