viitură - explicat in DEX

viitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VIITÚRĂ, viituri, s. f. 1. Creștere bruscă a nivelului apei dintr-un râu (care poate duce la revărsarea lui). 2. Mâl, bolovani, pietriș, crengi etc. aduse de apele curgătoare când se revarsă. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tură.

viitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
viitúră (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitúrii; pl. viitúri

viitură (Dicționaru limbii românești, 1939)
viitúră f., pl. ĭ. Vest. Timpu veniriĭ în mare număr orĭ cantitate: viitura vacilor (P. P.). Apă venită mare și răpede [!], undă, șivoĭ, năboĭ, povoĭ: dealurĭ sparte de viiturile șuvoaĭelor (Rom. Pit. 187). Aluviune, nomol depus de apă. – Și viitoare, pl. orĭ. V. venitură, vîjoĭ, zăpor.

viitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VIITÚRĂ, viituri, s. f. 1. Creștere bruscă a nivelului apei dintr-un râu (care poate duce la revărsarea lui). 2. Mâl, bolovani, pietriș, crengi etc. aduse de apele curgătoare când se revarsă. [Pr.: vi-i-] — Veni + suf. -tură.