vexatoriu - explicat in DEX

vexatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VEXATÓRIU, -IE, vexatorii, adj. (Livr.) Care vexează, contrariază; jignitor, ofensator. – Din fr. vexatoire.

vexatoriu (Dicționar de neologisme, 1986)
VEXATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Contrariant; ofensator, jignitor; vexant. [Pron. -riu. / cf. fr. vexatoire].

vexatoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VEXATÓRIU, -IE adj. ofensator, jignitor; vexant. (< fr. vexatoire)

vexatoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vexatóriu (livr.) [riu pron. riu] adj. m., f. vexatórie (-ri-e); pl. m. și f. vexatórii

vexatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VEXATÓRIU, -IE, vexatorii, adj. (Livr.) Care vexează, contrariază; jignitor, ofensator. — Din fr. vexatoire.

vexatoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*vexatóriŭ, -órie adj. Care aduce vexațiune: măsurĭ vexatoriĭ.