veto - explicat in DEX

veto (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VÉTO, vetouri, s. n. Drept excepțional pe care îl are cineva (recunoscut prin lege sau prin convenții) de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri; formulă prin care se exercită acest drept. – Din lat., fr. veto.

veto (Dicționar de neologisme, 1986)
VÉTO s.n. 1. (Ant.) Drept pe care îl aveau tribunii plebei în Roma antică de a se opune hotărârilor senatului, folosind formula veto. 2. Drept excepțional pe care îl are cineva de a se opune unei hotărâri folosind această formulă. [< lat. veto – mă opun].

veto (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VÉTO s. n. inv. 1. cuvânt folosit de tribunii plebei în Roma antică pentru a împiedica adoptarea unor legi care ar fi lovit în interesele plebeilor. 2. drept excepțional pe care îl are o persoană, un stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri discutate în organizația din care face parte. (< lat., fr. veto)

veto (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!véto s. n., art. vétoul; pl. vétouri

veto (Dicționaru limbii românești, 1939)
*véto n. fără pl. (lat. veto, mă opun). Opozițiune, neadmitere, refuz: a opune un veto categoric unor pretențiunĭ. – De acest cuv. se foloseaŭ la Roma tribuniĭ poporuluĭ cînd se opuneaŭ unuĭ decret al senatuluĭ. Azĭ, suveraniĭ aŭ drept de veto cînd e vorba de o lege propusă orĭ adoptată de corpurile legĭuitoare.

veto (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
veto n. 1. formulă de opozițiune prin care tribunii poporului, la Romani, anulau o deriziune a senatului; 2. refuz din partea suveranului de a sancționa o lege propusă sau adoptată de puterea legislativă 3. fig. opozițiune în genere.

veto (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VÉTO, vetouri, s. n. (Și în sintagma drept de veto) Drept al unei persoane, al unui stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri discutate în organizația din care face parte; formulă prin care se exercită acest drept. — Din lat., fr. veto.