veritate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VERITÁTE, verități, s. f. (Rar) Realitate, adevăr. – Din
fr. vérité, lat. veritas, -atis.veritate (Dicționar de neologisme, 1986)VERITÁTE s.f. (
Liv.) Adevăr, realitate. [Cf. fr.
vérité, lat.
veritas].
veritate (Marele dicționar de neologisme, 2000)VERITÁTE s. f. adevăr, realitate. (< fr.
vérité, lat.
veritas)
veritate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)veritáte (rar)
s. f.,
g.-d. art. veritắții; pl. veritắțiveritate (Dicționaru limbii românești, 1939)*veritáte f. (lat.
véritas, -átis).
Rar. Adevăr.
veritate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)veritate f.
1. adevăr, lucru adevărat;
2. principiu sigur, axiomă:
verități matematice.veritate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VERITÁTE, verități, s. f. (Rar) Realitate, adevăr. — Din
fr. vérité, lat. veritas, -atis.