veritabil - explicat in DEX

veritabil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VERITÁBIL, -Ă, veritabili, -e, adj. Conform cu adevărul; adevărat, real, autentic. ♦ Care este pur, care nu este amestecat cu nimic. – Din fr. véritable.

veritabil (Dicționar de neologisme, 1986)
VERITÁBIL, -Ă adj. Adevărat, real; autentic. [Cf. fr. véritable, it. veritabile].

veritabil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VERITÁBIL, -Ă adj. conform cu adevărul; adevărat, real; autentic. ◊ pur, neamestecat cu nimic. (< fr. véritable)

veritabil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
veritábil adj. m., pl. veritábili; f. veritábilă, pl. veritábile

veritabil (Dicționaru limbii românești, 1939)
*veritábil, -ă adj. (fr. véritable, d. lat. veritas, adevăr). Adevărat, nu falsificat: vin, aur veritabil.

veritabil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
veritabil a. adevărat, real (aplicat la lucruri): calitate veritabilă.

veritabil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VERITÁBIL, -Ă, veritabili, -e, adj. Conform cu adevărul; adevărat, real, autentic. ♦ Care este pur, care nu este amestecat cu nimic. — Din fr. véritable.