veriguță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VERIGÚȚĂ, veriguțe, s. f. Diminutiv al lui
verigă; verigea. –
Verigă +
suf. -uță.veriguță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)verigúță s. f.,
g.-d. art. verigúței; pl. verigúțeveriguță (Dicționaru limbii românești, 1939)verigúță f., pl.
e. Verigă mică. Inel de logodnă (numit ob., dar vulgar)
verighetă, pl.
e (Rebr. 195).
veriguță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VERIGÚȚĂ, veriguțe, s. f. Diminutiv al lui
verigă; verigea. —
Verigă +
suf. -
uță.