verb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VERB, verbe, s. n. 1. Parte de vorbire care exprimă o acțiune sau o stare și care se caracterizează prin flexiune proprie.
2. (
Livr.; la
sg.) Mijloc, fel de exprimare; limbaj; cuvânt. – Din
fr. verbe, lat. verbum.verb (Dicționar de neologisme, 1986)VERB s.n. 1. Parte de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune sau o stare.
2. (
Poet.; la sg.) Cuvânt, mijloc de exprimare; limbaj. [Pl.
-be. / < lat.
verbum, cf. fr.
verbe].
verb (Marele dicționar de neologisme, 2000)VERB s. n. 1. parte de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune sau o stare. 2. (poet.; sg.) cuvânt, mijloc de exprimare; limbaj. 3. (inform.) parte a unei instrucțiuni care precizează întrebările puse unui ordinator. (< fr.
verbe, lat.
verbum)
verb (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)verb s. n.,
pl. vérbeverb (Dicționaru limbii românești, 1939)*verb n., pl.
e (lat.
verbum, vorbă. V.
ad- și
pro-verb).
Rar. Vorbă, felu de a vorbi:
verb pompos. Teol. A doŭa persoană a trinitățiĭ.
Verbu întrupat, Isus Hristos.
Gram. Cuvînt care arată starea saŭ acțiunea subĭectuluĭ și care se conjugă după modurĭ, timpurĭ, persoane și numere:
verb transitiv [!] (saŭ
activ),
intransitiv (saŭ
neutru),
reflexiv.verb (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)verb n. vorbă gramaticală ce exprimă starea sau acțiunea subiectului și care se conjugă după moduri, timpuri, persoane și numere:
verb activ, neutru, reciproc.verb (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VERB, verbe, s. n. 1. Parte de vorbire care exprimă o acțiune sau o stare și care se caracterizcază prin flexiune proprie.
2. (
Livr.; la
sg.) Mijloc, fel de exprimare; limbaj; cuvânt. — Din
fr. verbe, lat. verbum.