velit - explicat in DEX

velit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VELÍT, veliți, adj. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it.

velit (Dicționar de neologisme, 1986)
VELÍT s.m. (La romani) Soldat din infanteria ușoară care stătea în fruntea legiunilor sau între cohorte și centurii. ♦ Soldat din armatele napoleoniene cu însărcinări de infanterie ușoară. [Cf. fr. vélite, it. velite, lat. veles].

velit (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VELÍT s. m. 1. soldat din infanteria ușoară romană, în fruntea legiunilor sau între cohorte și centurii. 2. soldat din armatele napoleoniene cu însărcinări de infaterie ușoară. (< fr. vélite, it. velite)

velit
VELÍT, -Ă, veliți, -te, adj. v. VELI. – [Sinonime]

velit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
velít (înv.) adj. m., pl. velíți

velit (Dicționaru limbii românești, 1939)
velít adj. m. și s. (d. vel- cu sufix grecesc). Vechĭ. Boĭer mare. În Țara Românească eraŭ 19 boĭerĭ velițĭ: banu, vornicu, logofătu, spătaru, vistieru, cluceru, postelnicu, paharnicu, stolnicu, comisu, aga, serdaru, medelniceru, slugeru, pitaru, vornicu de Tîrgoviște, armașu, șătraru și cluceru de arie (Gĭur. 14). V. boĭer.

velit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
velit a. 1. mare, de primul rang: eu, boier velit, să plătesc capitație! AL.; 2. fruntaș: niște veliți Poloni din avangardă BĂLC. [Formă grecizată din vel].

velit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VELÍT, veliți, adj. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. — Vel + suf. -it.