velință - explicat in DEX

velință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VELÍNȚĂ, velințe, s. f. Țesătură țărănească groasă de lână albă sau vărgată în diferite culori, de obicei împâslită la piuă, întrebuințată ca pătură, cuvertură, covor etc. [Pl. și: velinți] – Cf. ngr. veléntza, scr. velenac.

velință (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
velínță (-țe), s. f. – Cergă, pătură, covor, cuvertură. – Mr. viledzà. De la Valencia (Schuchardt, Literaturblatt, 1893, 177; Meyer, Neugr. St., II, 17; Bogrea, Dacor., III, 738), prin mijlocire orientală, cf. ngr. βελέντσα, tc. velençe, alb. veljendzë, sb. velenca, pol. welenc. Der. din mag. Velencze „Veneția” (Miklosich, Fremdw., 135; Cihac, II, 452; Tiktin) pare mai puțin probabilă, cf. și bresc. valensana. Numele se datorează reputației vechilor țesături de Valencia. Ipoteza lui Pascu, I, 192 (tracul *vellenza, în legătură cu lat. vellus „lînă”) este de nesusținut. Este dubletul lui verincă, s. f. (Trans., covor). – Der. velințar, s. m. (vînzător de velințe).

velință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
velínță s. f., g.-d. art. velínței; pl. velínțe

velință (Dicționaru limbii românești, 1939)
velínță f., pl. e (ngr. veléntsa, cergă de lînă, d. orașu catalan Valencia, renumit în țesăturĭ, de unde și alb. velĭendze, sîrb. velenac, ung. velence, pol. welenc. Lbk. 9129, și Dac. 3, 739). Munt. Lăvicer, țol de așternut pe pat.

velință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
velință f. scoarță de lână, covor țărănesc. [Serb. VELENȚA, covor multicolor, primitiv covor de Veneția].

velință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VELÍNȚĂ, velințe, s. f. Țesătură țărănească groasă de lână albă sau vărgată în diferite culori, de obicei împâslită la piuă, folosită ca pătură, cuvertură, covor etc. [Pl. și: velinți] — Cf. ngr. veléntza, sb. velenac.