vegetațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VEGETAȚIÚNE s. f. v. vegetație.vegetațiune (Dicționar de neologisme, 1986)VEGETAȚIÚNE s.f. v.
vegetație.
vegetațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*vegetațiúne f. (mlat.
vegetátio, -ónis). Acțiunea de a vegeta (o plantă care merge bine, un om care trăĭește retras orĭ o duce greŭ). Verdeață (plante, copacĭ):
exuberanta vegetațiune tropică. Med. Crescătură, excrescență (în nas, gît saŭ urechĭ). – Și
-áție. V.
polip.vegetațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vegetați(un)e f.
1. acțiunea de a vegeta;
2. desvoltarea vegetalelor;
3. fig. starea celui ce duce o vieață inertă, obscură;
4. (colectiv) arbori, plante:
o vegetațiune puternică.vegetațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VEGETAȚIÚNE s. f. v. vegetație.