vecinătate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VECINĂTÁTE, vecinătăți, s. f. I. 1. Starea, situația cuiva sau a ceva care este, se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini.
2. Loc vecin cu cineva sau cu ceva; împrejurime.
3. Cei care sunt sau locuiesc alături sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat).
II. Stare de vecin (
II); vecinie, rumânie, iobăgie. –
Lat. vicinitas, -atis.vecinătate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vecinătáte s. f., g.-d. art.
vecinătắții; pl.
vecinătắțivecinătate (Dicționaru limbii românești, 1939)vecinătáte f. (lat.
vicinitas, -átis, it.
vicinità, sp.
vecindad). Situațiunea de vecin, raportu de la vecin la vecin:
trebuĭe să trăim în bună vecinătate. Locurile din prejur [!], apropiere, proximitate:
o pădure era în vecinătate. Oameniĭ din prejur:
vecinătate zgomotoasă. Șerbie, românie (Mold.). Mulțime de șerbĭ.
vecinătate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vecinătate f.
1. proximitatea unei localități, a unei persoane, a unui lucru în raport cu altul;
2. vecinii, locurile vecine;
3. od., în Moldova, serbie. [Lat. VICINITATEM].
vecinătate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VECINĂTÁTE, vecinătăți, s. f. I. 1. Starea, situația cuiva sau a ceva care este, se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini.
2. Loc situat alături de cineva sau de ceva; împrejurime.
3. Cei care sunt sau locuiesc alături, sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat).
II. Stare de vecin (
II); vecinie, rumânie, iobăgie. —
Lat. vicinitas, -atis.